De ce râdem? Un nou studiu sugerează că ar putea fi o strategie de supraviețuire: ScienceAlert


O femeie în travaliu se simte groaznic și brusc țipă: “Nu ar trebui! Nu am putut! Nu am putut! Nu pot! Nu pot!”

— Nu vă faceți griji, spuse doctorul. „Sunt doar contracții”.

Până acum, mai multe teorii au căutat să explice ce face ceva destul de amuzant încât să ne facă să râdem. Acestea includ transgresiunea (ceva interzis), perforarea unui sentiment de aroganță sau superioritate (batere de joc) și incongruență – prezența a două sensuri incompatibile în aceeași situație.

Am decis să trec în revistă toată literatura disponibilă despre râs și umor publicată în limba engleză în ultimii 10 ani pentru a vedea dacă se pot trage alte concluzii.

După ce am cercetat peste 100 de articole, studiul meu a dat o nouă explicație posibilă: râsul este un instrument pe care natura l-a oferit pentru a ne ajuta să supraviețuim.

Am revizuit articole de cercetare despre teoriile umorului care au oferit perspective importante în trei domenii: caracteristicile fizice ale râsului, centrii creierului legați de producerea râsului și beneficiile râsului pentru sănătate.

Aceasta a reprezentat peste 150 de lucrări care au furnizat dovezi pentru caracteristicile importante ale condițiilor care îi fac pe oameni să râdă.

Prin organizarea tuturor teoriilor în zone specifice, am reușit să condensez procesul de râs în trei etape principale: nedumerire, rezoluție și un potențial semnal complet clar, așa cum voi explica.

Acest lucru ridică posibilitatea ca râsul să fi fost păstrat prin selecția naturală în ultimele milenii pentru a ajuta oamenii să supraviețuiască. Ar putea explica și de ce suntem atrași de oamenii care ne fac să râdem.

Evoluția râsului

Teoria incongruenței este bună pentru a explica râsul motivat de umor, dar nu este suficientă.

În acest caz, râsul nu este un sentiment omniprezent că lucrurile sunt deplasate sau inconsecvente. Este vorba despre a te găsi într-o situație specifică care subminează așteptările noastre de normalitate.

De exemplu, dacă vezi un tigru rătăcind pe o stradă a orașului, poate părea incongruent, dar nu este comic, dimpotrivă, ar fi terifiant. Dar dacă tigrul se rostogolește ca o minge, devine comic.

frameborder=”0″ allow=”accelerometru; citire automată; clipboard-scriere; medii criptate; giroscop; imagine în imagine” permite ecran complet>

Anti-eroul animat Homer Simpson ne face să râdem când cade de pe acoperișul casei sale și sare ca o minge, sau când încearcă să-și „strângă de gât” fiul Bart, cu ochii mari și cu limba batând ca și cum ar fi fost cauciuc.

Sunt exemple ale experienței umane care se transformă într-o versiune exagerată, de desene animate, a lumii în care orice – mai ales ridicolul – se poate întâmpla.

Dar pentru a fi amuzant, evenimentul trebuie văzut și ca inofensiv. Râdem pentru că recunoaștem că tigrul sau Homer nu i-au rănit niciodată pe alții și nici nu s-au rănit pe ei înșiși, pentru că lumile lor nu sunt reale.

Deci putem reduce râsul la un proces în trei etape. În primul rând, are nevoie de o situație care pare ciudată și care îi induce un sentiment de incongruență (nedumerire sau panică).

În al doilea rând, îngrijorarea sau stresul cauzat de situația incongruentă trebuie rezolvată și depășită (rezolvare). În al treilea rând, eliberarea efectivă a râsului acționează ca o sirenă clară pentru a-i alerta pe trecători (alinare) că sunt în siguranță.

Râsul poate fi un semnal pe care oamenii l-au folosit de milenii pentru a le arăta altora că un răspuns de luptă sau fugi este inutil și că amenințarea percepută a trecut.

Acesta este motivul pentru care râsul este adesea contagios: ne unește, ne face mai sociabili, semnalează sfârșitul fricii sau al îngrijorării. Râsul este o afirmare a vieții.

frameborder=”0″ allow=”accelerometru; citire automată; clipboard-scriere; medii criptate; giroscop; imagine în imagine” permite ecran complet>

Putem traduce acest lucru direct în filmul din 1936 Modern Times, în care personajul comic vagabond al lui Charlie Chaplin fixează obsesiv șuruburi într-o fabrică ca un robot în loc de un om.

Ne face să râdem pentru că în subconștient vrem să le arătăm altora că spectacolul tulburător al unui om redus la robot este o ficțiune. El este o ființă umană, nu o mașină. Nu este nevoie să te alarmezi.

Cât de eficient poate fi umorul

La fel, gluma de la începutul acestui articol începe cu o scenă din viața normală, apoi se transformă în ceva puțin ciudat și confuz (femeia cu comportamentul incongruent), dar despre care în cele din urmă ne dăm seama că nu este serios și în cele din urmă foarte comic. (dublu sens al răspunsului medicului induce ușurare), stârnind râsul.

După cum am arătat într-un studiu anterior asupra comportamentului uman de plâns, râsul are o mare importanță pentru fiziologia corpului nostru.

Ca și plânsul – și mestecatul, respirația sau mersul – râsul este un comportament ritmic care este un mecanism de eliberare pentru organism.

Centrii creierului care reglează râsul sunt cei care controlează emoțiile, fricile și anxietatea. Eliberarea râsului sparge stresul sau tensiunea unei situații și inundă corpul de ușurare.

Umorul este adesea folosit în spitale pentru a ajuta pacienții să se recupereze, așa cum au arătat studiile de terapie cu clovn.

Umorul poate, de asemenea, îmbunătăți tensiunea arterială și apărarea imunitară și poate ajuta la depășirea anxietății și a depresiei.

Cercetarea analizată în recenzia mea a arătat, de asemenea, că umorul este important în predare și este folosit pentru a sublinia concepte și gânduri.

Umorul asociat cu materialul de curs susține atenția și produce un mediu de învățare mai relaxat și mai productiv. Într-un cadru didactic, umorul reduce, de asemenea, anxietatea, îmbunătățește participarea și crește motivația.

dragoste și râs

Examinarea acestor date de râs ajută și la formularea ipotezei de ce oamenii se îndrăgostesc de cineva pentru că „mă fac să râd”. Nu este vorba doar de a fi amuzant. Ar putea fi ceva mai complex.

Dacă râsul altcuiva ne provoacă pe al nostru, atunci acea persoană ne semnalează că ne putem relaxa, suntem în siguranță – și asta creează încredere.

Dacă râsul nostru este declanșat de glumele lor, are ca efect depășirea temerilor cauzate de o situație ciudată sau necunoscută. Și dacă abilitatea cuiva de a fi amuzant ne inspiră să trecem peste fricile noastre, suntem mai atrași de ele. Acest lucru ar putea explica de ce îi iubim pe cei care ne fac să râdem.

În vremurile contemporane, desigur, nu ezităm să râdem. Pur și simplu ne bucurăm de ea ca o experiență înălțătoare și pentru sentimentul de bine pe care îl aduce.

Dintr-o perspectivă evoluționistă, acest comportament chiar uman poate fi îndeplinit o funcție importantă în ceea ce privește conștientizarea pericolului și autoconservarea.

Chiar și acum, dacă ne confruntăm cu un pericol, deseori reacționăm după aceea râzând dintr-un sentiment de pură ușurare.Conversatia

Carlo Valerio Bellieni, Profesor de Pediatrie, Università di Siena.

Acest articol este republicat din The Conversation sub o licență Creative Commons. Citiți articolul original.

Add Comment